sâmbătă, 27 septembrie 2014

De revenit la... Grand Yazici Club Turban



Atunci cand am ales aceasta locatie, recunosc ca am fost destul de sceptic in privinta calitatii... si asta cu toate ca am citit review-urile de pe toate site-urile de specialitate. Aceasta datorita prezumtiei ca "NIMIC NU-I CA ANTALYA", incluzand aici Lara, Belek, etc... Recunosc, m-am inselat! Am gasit in Marmaris un resort care respecta standardele (nescrise) de ALL INCLUSIVE, cu accente de UAI (la pret de AI). Dar sa o luam pe rand:





Locatia

Intr-o padure de pini unde s-a incercat sa se salveze cat mai multi copaci (veti remarca terase mulate in jurul unui copac, sau pini care traverseaza marginea acoperisurilor vilelor). Faleza si aleile principale sunt delimitate de leandri infloriti. Este foarte multa vegetatie.




Plaja are doua portiuni cu deck de lemn si, la mijloc, o portiune de plaja cu nisip (cam grunjos). Sunt doua pontoane pe care se face plaja si doua platforme plutitoare in larg unde se ajunge inot. Numarul de sezlonguri cu saltele este suficient, locuri disponibile toata ziua (cu exceptia deck-ului de la Bar Sunset unde se ocupau pana in ora 07.30). Exista o piscina mare cu 1,4 metrii adancime, cu un mic bazin alaturat pentru cei mici (0,7m).





Piscina este inconjurata de pini oferind multa umbra naturala pentru doritori. Exista o piscina de relaxare, unde nu sunt admisi copii sub 14 ani. Zona Marina-Suite si King-Suite au piscine separate. Mai exista o zona destinata copiilor mici cu trei casute si o piscina (destul de intinsa) cu adancime mica si multa umbra naturala. Resortul are un spa cu piscina interioara, sauna si hammam gratuite. Masajul si fresh-ul de la vitamin bar sunt contra cost. Exista o zona cu tobogane, doua mari si doua mici.





Mancarea

In fiecare dimineata au fost bucatari care pregateau omlete cu continut conform cererilor, oua ochi, pan-cake, gofre, cu cozi care n-au depasit niciodata 1-2 minute la ora de maxima aglomeratie. Multe tipuri de branzeturi, gemuri, compoturi. Nu lipseau ingredientele pentru un mic-dejun englezesc (ou ochi, fasole, sausage in sos). Intr-un colt al restaurantului functiona un cuptor de patiserie care producea in fata ochilor clientilor diverse tipuri de croissant-uri calde si pufoase. La dispozitia clientilor erau doua toastere uriase unde se puteau pregati sandvis-uri si prajitoarele cu banda rulanta pentru paine. Ceaiul si cafeaua se putea pregatii de catre clienti dupa propriul gust. Sucuri la dozator (cu exceptia salonului pentru mic dejun a la carte destinat clientilor Marina Suite si King Suite, unde erau la cutii). Fresh-urile erau contra cost (se procura de la barul alaturat restaurantului). De mentionat calitatea scazuta a mezelurilor (dar asta-i regula in toata Turcia, se cunoaste lipsa carnii de porc).






Dejunul se putea servi atat in restaurantul principal cat si pe o terasa barului Sunset de pe malul marii langa restaurantul Seafood. In acest caz, meniul este preponderent bazat pe salate si pe specialitati turcesti (shaorma, kebab si kumpir). In restaurantul principal, mediul este foarte vast, pentru toate gusturile, cu un minus la categoria supe (dar eu n-am reusit sa gasesc o supa „ca acasa” in nici un local din Turcia).

Despre cina nu pot sa spun decat ca erau in fiecare seara 2-3 gratare cu diferite produse, cu diferite garnituri. Am sesizat ca mai erau numeroase alambicuri cu mancaruri gatite, dar nu m-am atins de ele. Preferam o friptura de vitel la gratar cu o salata de varza murata... De la ora 11 la 17 se preparau gozleme si airan, de la 16-18 se serveau prajiturele, de la 10-11 micul dejun tarziu... si tot asa...

Bauturile

Se consumau cantitati apreciabile de bere Efes, intotdeauna si peste tot la temperatura optima. Seara am gustat vinurile (un vin alb demisec foarte bun, un roze... de cursa mai lunga si un excelent vin rosu de care mi-as fi luat vre-un „deca” acasa). De „tarii” nu m-am atins dar am sesizat ca erau toate autohtone. Englezii si irlandezii din resort trageau tare cu Jack, dar era contra-cost. Doamnele pot testa toate tipurile de cocktail (un punct in plus – erau pregatite in fata ta, nu din dozator, ca la RW). Copii pot incerca toate sucurile (la dozator, dar bune calitativ, nediluate) si cocktail-urile nealcolice. De apreciat faptul ca, de exemplu, cola se servea cu cuburi de gheata si lamaie. Iar berea se servea in pahare de sticla tip balon, nu in plastic (nunai la barul de pe deck). Apa plata la sticle de jumatate, intotdeauna aburite, in orice cantitate.





Pentru partea de alimentatie publica, m-au impresionat placut si nu pot sa nu remarc:

-Food-Managerul, un tip pe care-l veti recunoaste imediat si cu care va veti intalnii de mai multe ori pe zi, este prezent pretutindeni unde este mancare sau bautura, atent la toate amanuntele

-Tinuta IMPECABILA a tuturor chelnerilor si ospatarilor, cu camasi albe, curate (am remarcat ca unul s-a murdarit pe manseta si a plecat imediat si s-a schimbat), pantaloni curati si calcati, cu pantofii facuti, par aranjat, barbieriti (in alt sejur la Kefaluka a fost un cosmar). Daca tot mananc intr-un restaurant am pretentia sa ma serveasca un ospatar, nu un pescar convertit pe perioada sezonului.



Camerele

Nu pot sa spun mai nimic despre ele deoarece, printr-o fericita intamplare, la receptie mi-au propus un upgrade (chiar m-au pus sa semnez o hartie ca sunt de acord) si mi-au oferit King-Suite. O vila separata cu un living de aprox. 60-70mp cu mobilier exotic (ratan si bambus) cu doua terase deasupra marii, doua dormitoare fiecare cu baie proprie, patru AC-uri, trei LCD-uri, un total de aprox. 120-130mp.

Distractii

Echipa bunicica de entertainment, teren de tenis (si cursuri cu antrenor – am vazut ca avea multi clienti), teren de volei, tir, darts, sporturi acvatice, paraseiling. 



De remarcat, plimbare cu salupa fara skipper. O plimbare de trei ore, pentru 6 persoane, cu o salupa cu motor de 60hp, prin tot golful, pe langa Icmeler, Turunc, Kumlibuk, Kadirga Bay pana in mare si inapoi pe langa Phosphorous Cave, Paradise Bay, Adakoy, marmaris Yacht Marina si prin largul Marmarisului cu numai 150 Euro. De remarcat faptul ca hotelul (sau grupul de hoteluri Yazici, sunt trei la rand) detine un delfinariu (cu baza de cercetare) propriu, pe mare, intre Club Turban si Hotel Mares. Se pot urmarii spectacolele, te poti intalnii cu delfinii (ii mangai – 40 Euro/20 min) sau inoti cu delfinii (120 Euro/20 min singur sau 70 Euro/20 min grup de 3-6 persoane)



Turisti

Majoritari (60%) erau rusi si ucrainieni, apoi englezi, irlandezi, danezi. Am auzit vorbindu-se franceza. Romanii erau foarte putini, cred ca am fost 12-15 persoane in perioada in care am fost noi. O nota buna pentru rusi, neasteptat de linistiti si tacuti. Singurul turist beat pe care l-am vazut era un irlandez iar de la cea mai mizerabila masa s-au ridicat niste tipi care vorbeau franceza. Am vazut foarte multi rusi cu carti (de citit) in mana.

In concluzie, un resort la care m-as intoarce oricand, cu atat mai mult ca pretul nu este exorbitant.














joi, 18 septembrie 2014

Edirne...de ce il ocolim???

Recunosc, de nenumărate ori am trecut si eu pe autostrada de langa Edirne, uitandu-ma spre minaretele ce se disting deasupra acoperisurilor, dar ignorand complet oraşul. Intr-o buna zi...am intrat si de atunci...nu-l mai evit nici la dus...nici la întors... Sa va argumentez:


- Mă opresc la intrarea în Turcia, ca sa dau o fugă prin Outlet Margi. Nu este de dimensiunea celui de la Soke (de Parndorf nu mai vorbim), totuşi poţi sa-ti faci o oarecare imagine despre preţuri si despre ce-ai putea cumpăra. Oricum, n-am plecat niciodată cu mana goală!
- Oprirea de pe drumul de întoarcere este mai consistentă. Intai la un supermarket Migros pentru ulei de masline, masline, bere Efes, halva, etc. Apoi la Outlet pentru a cheltui ultimii bani, si in centrul oraşului unde se poate manca mult mai ieftin decat in locurile turistice ale Turciei. Un kebab de pui costa 2TL la o terasă in jurul centrului, un pahar de ayran costa 50 kurusi. In apropierea moscheii Selimiye (sunt locuri de parcare suficiente) găsiţi un magazin alimentar (se numeste Kiler) cu preturi mici (daca v-ati mai amintit de ceva). Tot langa moschee, chiar lipit de aceasta, este un bazar unde gasiti Turkish Delight si Pismaniye la preturi foarte bune.

Si, daca tot am adus vorba, nu ratati moscheea Selimiye. Este construita de cel mai mare arhitect otoman - Mimar Sinan - la cererea sultanului Selim al II-lea, fiul lui Suleiman Magnificul.  Mimar Sinan este cel care a construit Suleymaniye Camii si Sehzade Camii din Istanbul, dar Selimiye Camii este considerata a fi "capodopera" pe care a finalizat-o cand avea aproape 85 de ani.



marți, 16 septembrie 2014

Satisfacator pentru scopul propus...


Un hotel care va multumi un turist dornic de a vizita Parisul este IBIS Tour Eiffel Cambronne. Amplasat central (Piata Cambronne, limita intre arondismentul 7 si 15), foarte aproape de: Tour Eiffel (vizibilitate directa din unele camere - 1,1km distanta), Ecole Militaire, Les Invalides, Tour Montparnasse. La 100 metri se afla statia de metrou Cambronne. Inconjurat de terase, restaurante chinezesti, libaneze, vietnameze, etc. La aproximativ 300 metrii se afla un McDonalds si un magazin MonoPrix (alimentar, patiserie, cosmetice, etc).





Conditiile de cazare sunt decente, curatenie se face zilnic, prosoapele si lenjeria se schimba cand sunt aruncate pe jos. Camerele sunt foarte mici (specific IBIS), dar cu mobilier ergonomic, bine gandit si amplasat. Nu recomand celor care doresc sa-si petreaca mare parte din vacanta in pat (peretii sunt subtiri, se vor auzii zgomotele facute de turistii grabiti sa plece sa viziteze).




Hotelul are un restaurant L'Estaminet la care se poate servi micul dejun in regim bufet (nu este inclus in pretul camerei, costa 9,5 Euro/pers), sau eventual cina (specific frantuzeasca - putin si scump).

Parcare (contra cost - 20 euro/zi) la subsol. Eu am locuit acolo de trei ori, si daca mai merg odata la Paris, cred ca tot acolo m-as opri.



Place Cambronne
Boulevard de Grenelle






vineri, 12 septembrie 2014

Cu masina spre Istanbul...(update Iunie 2015)

Planificarea unui drum spre Turcia cu masina personala, este bine sa înceapă (si asta-i partea cea mai grea) cu traseul de traversarea Bulgariei. Concurenţa, cu vecinii nostrii din sud, la numarul de gropi de pe sosele este acerba. Asa ca...apare întrebarea...pe unde o luăm anul acesta??? Pentru cei care ies din Romania pe la Giurgiu, variantele de traseu sunt:

  • Giurgiu-Ruse-Razgrad-Targovishte-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo (prin oras, centura este praf)-Lesovo-Hamzabeyli-Edirne. TOTAL = 346 Km. Este drumul cel mai scurt de tranzit prin Bulgaria. Sunt probleme cu calitatea proasta a asfaltului pe o portiune de aproximativ 25km intre Razgrad si Targovishte. De asemenea, pe portiunea intre Omurtag si Mokren (pasul Kotel) sunt multe serpentine. 


  • Giurgiu-Ruse-Razgrad-Struino (in apropiere de Shumen)-Targovishte-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo (prin oras)-Lesovo-Hamzabeyli-Edirne. TOTAL = 379 Km. Practic, ocolim portiunea de asfalt prost, lungind traseul cu 3o km.

  • Giurgiu-Ruse-Byala-Veliko Tarnovo-Gurkovo-Nova Zagora-Polski Gradets-Svilengrad-Edirne. TOTAL = 350 Km. O varianta pe care am mers de multe ori, o preferam deoarece drumul este foarte liber, puţină poliţie, si nu sunt serpentine. În ultima vreme, porţiuni mari între Gurkovo si Svilengrad s-au deteriorat rău, drumul devenind aproape impracticabil. Se pierde multa vreme cu ocolirea gropilor si necesita multa atentie. Nu mai recomand.

  • Giurgiu-Ruse-Byala-Veliko Tarnovo-Gurkovo-Yambol-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli-Edirne. TOTAL = 363 Km. Am încercat aceasta varianta de curînd si a fost ok, chiar dacă este puţin mai lungă. Calitatea drumului este foarte buna, nu am întîlnit gropi, drumul este liber, traversarea munţilor se face pe o zona puţin virajata.
Un alt mare avantaj al ultimei variante este ca intrarea în Turcia se face printr-o vama mai liberă, Hamzabeyli. În vama Kapikule, lîngă Edirne, am pierdut întotdeauna doua-trei ore. Este adevărat, pentru doritorii de shopping, duty-free-ul din Hamzabeyli este mult mai mic decît cel din Kapikule.



Pentru realimentare eu m-am oprit intr-o benzinarie situată pe porţiunea Yambol - Elhovo, cu aproximativ 10 km pana în Elhovo, pe partea stanga a drumului. Se numeşte "TERMINAL CARD". Puteţi plăti cu cardul, benzina de 95 (buna - n-am avut probleme)este 2,40 leva. Au terasă, un bar si acces liber la toaletă decentă.

La ieşirea din Romanica (vama Giurgiu) trebuie plătită taxa de pod - 13 Ron pentru autoturism, la reintrare (cine se mai intoarce) aceeasi taxa costa in Ruse 2 Euro.
Nu uitaţi de vigneta, o sa va întrebe la ieşirea din Bulgaria de ea (trebuie sa păstraţi folia cu codul de bare ca sa o arătaţi). Eu o cumpar intotdeauna, cu cardul (23 Ron pe extrasul de cont), de la o benzinarie Lukoil, situată la ieşirea din Ruse spre Byala, pe partea dreapta, după o benzinarie Shell. Acolo obisnuiesc sa fac o pauza de cafea (au o terasă drăguţă).

Si...încă o taxa...taxa de deratizare. La revenirea în EU trebuie curăţită maşina, asa ca...mai plătim 3 Euro la vama bulgara.

Cam atat cu drumul spre Stambul...







UPDATE: IUNIE 2015



Iesirea din Romania pe la vama Giurgiu a devenit un cosmar. Si se pare ca o sa o tina asa pana anul viitor, deoarece au inceput lucrarile de reabilitare la Podul Prieteniei. Bineinteles ca nu puteau sa inceapa in Aprilie...au inceput in Iunie, cand tot romanul pleaca in vacanta spre Grecia sau spre Turcia.

Asa se face ca, trebuie sa va programati cam o ora si jumatate, timp de asteptare pentru iesirea din tara si tot cam atat pentru reintrare. Nu stiu sa va spun daca se mai plateste taxa de pod la iesire, deoarece, cu toate ca era cineva in ghereta respectiva si toate masinile opreau, mi-a facut semn sa trec pana sa apuc sa scot banii...

Plata vignetei pentru Bulgaria am facut-o tot cu cardul, tot la statia Lukoil de la iesirea spre Byala, am vazut pe extrasul de cont 23,78 RON pentru vigneta de 7 zile.


Am ales ca varianta prin Byala-Veliko Tarnovo-Gurkovo-Yambol-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli. Drumul este impecabil, nu am intalnit nici o groapa (cu exceptia celor 100 metrii neasfaltati de la intrarea in Elhovo si aproximativ 300 metrii de la iesire din Elhovo). Am testat si centura Elhovo, se lucreaza la decopertarea ei, dar in ritmul actual de lucru, probabil prin Septembrie sa fie gata reasfaltata. Pana atunci recomand traversarea prin oras.


Am oprit pentru realimentare la benzinaria Terminal Card, situata intre Yambol si Elhovo (ca punct de reper: la dus pe partea dreapta este intai un siloz de cereale, apoi la aproximativ 200 metrii este benzinaria pe partea stanga). 

Pretul motorinei la majoritatea benzinariilor este de 2,36 Leva. Am vazut vre-o doua benzinarii unde pretul afisat era mai mic, dar nu mi-au inspirat multa incredere, mai ales ca eu platesc numai cu cardul, nu cumpar niciodata Leva.

In aceasta perioada intrarea in Turcia prin vama Hamzabeyli nu este foarte aglomerata, am trecut destul de repede. 

La reintrarea in Europa, adica la vama bulgara, nu mai platiti taxa de deratizare de 3 Euro. Taxa de pod la Ruse (pe sensul Bulgaria - Romania) este tot 2 Euro. 

Pretul motorinei in Turcia, in zona europeana (pana la Istanbul) este la majoritatea benzinariilor de 4,01 - 4,05 TL/litru. Exista benzinarii pe drumuri mai putin circulate (nu pe autostrada) sau in localitati unde veti gasi motorina si cu preturi mai coborate, pana la 3.80 TL/litru. Am avut surpriza, neplacuta, de a avea parte si de o calitate mai scazuta (motorul nu mai tragea la fel de bine, consumul era mai ridicat), atunci cand am cumparat de la o statie cu pret mai mic.


In zona asiatica, mai ales dupa iesirea de pe autostrada sau dincolo de Ankara (pentru cei care merg in Cappadocia), veti intalni benzinarii unde pretul motorinei scade pana la 3,55 TL/litru.



DESPRE HGS

Cei care doresc sa circule pe autostrazi in Turcia trebuie sa achizitioneze HGS. Acesta este un sticker autocolant cu functie de senzor de proximitate (RFID). Trebuie lipit pe partea interioara-superioara a parbrizului (functioneaza si daca este lipit provizoriu doar un colt sau daca este prins sub chederul parbrizului). Cardurile vechi KGS nu mai sunt valabile, dar daca mai ai credit pe el, acesta poate fi transferat pe HGS. 
HGS-ul este nominal, pentru achizitionarea lui trebuie sa va prezentati cu PASAPORTUL si cu TALONUL MASINII la unul dintre centrele de vanzari situate in dreptul portilor de pe autostrada sau la un ghiseu PTT (Posta Turca). Acolo trebuie sa completati si o cerere cu numarul masinii, nume si seria pasaport. Din experienta, recomand la centrele de vanzari de pe autostrada, deoarece la un ghiseu PTT mi-a trebuit foarte mult timp sa o lamuresc pe vanzatoare ce doresc, aceasta cred ca nu intelegea bine nici limba turca....cel putin, la centrele de pe autostrada numai asta fac.
La intrarea pe autostrada de langa Edirne este un astfel de centru (din pacate este pe partea stanga). Puteti opri masina pana in dreptul portilor (este loc suficient pe dreapta), traversati si in cladirea din dreptul portilor este un birou de unde puteti achizitiona HGS. ATENTIE, NUMAI CU NUMERAR - LIRE TURCESTI. 
Puteti procura lire de la un ATM sau de la banca (schimb valutar din Euro sau USD) din Duty-Free Hamzabeyli sau Kapikule. Cursul nu este cel mai bun, va recomand sa nu schimbati mai mult de 50 Euro sau USD.
Revenind la HGS: nu este transmisibil, nu puteti sa-l imprumutati pe cel al unui prieten. La trecerea portilor, camerele citesc numarul masinii si sticker-ul, debitand de pe contul dvs suma corespunzatoare portiunii parcurse pe autostrada. Daca nu v-ati achizitionat HGS sau nu mai aveti credit pe HGS-ul dvs, atunci la trecerea printre porti o sa auziti o sirena. Aveti termen sa incarcati HGS-ul (sau sa va achizitionati) sapte zile. La intrarea pe autostrazi si la iesirea in Istanbul sau la Ankara NU EXISTA BARIERE, asa ca puteti iesi, dar la Edirne si portile dinainte de Edirne (Havsa, Babaeski...) sunt bariere. Nici la intrarea pe podurile peste Bosfor nu sunt bariere.
Pretul initial este de 35 TL, din care 5 TL reprezinta sticker-ul si 30 TL credit. Un drum pe autostrada intre Edirne si Istanbul costa 5.5 TL, Istanbul - Ankara costa 12 TL, traversarea unui pod peste Bosfor 4,25 TL (se plateste numai pe sensul Europa-Asia, pe sensul de intoarcere este gratuit). Pentru reincarcare credit este suficient sa va prezentati la ghiseu cu talonul masinii...si cu TL...
Pentru cei care merg spre Kusadasi nu este obligatoriu sa achizitioneze HGS (implicit sa circule pe autostrazi). Portiunea Edirne - Havsa se poate parcurge pe D100 care este un drum cu doua benzi pe sens (se circula la fel de bine ca pe autostrada), iar portiunea Izmir - Selcuk se poate parcurge pe D550.



joi, 11 septembrie 2014

Patara Beach - crème a la crème of the Turkish beaches



Incercand sa ma documentez despre obiective turistice in preajma Fethiye-ului (programasem o vizita la Fethiye si Oludeniz, dupa un sejurul in Marmaris) am descoperit Patara Beach, crème a la crème a plajelor turcesti, dupa cum o numeste unul din site-urile de pe prima pagina de raspunsuri Google.




Dupa ce am vizitat Laguna Albastra din Oludeniz (recomand cel putin o vizita de o zi pe aceasta plaja, daca nu chiar un sejur intreg), dupa amiaza in jurul orei 16.00 ne-am urcat in masini si am setat GPS-urile pe "Patara Beach". Distanta este de 90 Km din Oludeniz, prin Fethiye, Zorlar si apoi la un sens giratoriu se vireaza la dreapta spre Kas. Dupa aproximativ 50 Km (dintre care aprox. 10 Km mergand printre sere de legume - UIMITOR!!!), am intalnit un mic indicator "Patara" la dreapta. 




Stiam ca Patara este de fapt numele fostei cetati Lyciene fondata de Patarus, fiul lui Apollo. Deoarece era aproape ora 18.00 cand am ajuns, am hotarat sa cautam intai cazare in satul Gelemis care este invecinat cu situl arheologic Patara. Prima impresie a fost ca am intrat in Vama Veche... sau mai degraba in 2 Mai. Toata activitatea din zona este concentrata pe turism, asa se face ca de fapt satul este o adunatura de pensiuni si hoteluri, toate afaceri de familie. De fapt, cel mai tare seamana cu Paralia din anii 90. 
Exista aici si un complex hotelier "Marinem Patara Resort", unde camerele sunt aproape la standardul Lara - Belek, privelistea spre plaja este senzationala, dar negocierea a inceput de la 150 Euro camera tripla/noapte cu mic dejun. La 120 Euro am renuntat. Si am plecat sa cautam altceva. Am gasit, un hotel de aprox 16-20 camere cu piscina, o mica afacere de familie (o sa scriu despre el) cu 25 Euro camera tripla, cu mic dejun inclus. 
Mare atentie, singurul dezavantaj al zonei este faptul ca are o mlastina in preajma. Inarmati-va cu spray-uri si cu aparate contra tantarilor.




Dupa o noapte relaxata si un mic dejun delicios, am plecat spre plaja. Se poate intra cu autoturismul pana aproape de plaja. Trecerea se face prin site-ul arheologic. Intrarea se plateste (acum nu stiu daca am platit siteul arheologic sau plaja), costul este de 6 TL/pers. Autoturismul l-am parcat la umbra unor copaci, la aproximativ 300m de apa. Si, ca sa nu uit, atentie la deplasarea cu masina pana acolo, sa nu calcati vre-o braoasca testoasa, noi am intalnit una, pe care a tebuit sa o ajutatm sa traverseze strada, altfel cred ca si acum o asteptam...
Accesul pe plaja este permis doar intre orele 08.00 si 20.00, aceasta fiind o zona naturala protejata. 





Din parcare incepe un deck de lemn pana aproape de apa (minunata idee, nisipul frige ingrozitor). La capatul deck-ului se afla singura locatie comerciala din zona. De acolo va puteti aproviziona cu apa, suc, bere, acolo se poate manca. Tot acolo sunt toaletele si dusurile (gratuite si functionale – rog cititorii sa-mi comunice si mie unde gasim asa ceva pe litoralul romanesc, eu am cautat fara succes). In aceea zona se pot inchiria sezlonguri si umbrele – 10 TL/zi doua sezlonguri si o umbrela. Zona aceasta, mai comerciala, se intinde pe o distanta de aproximativ 200-300m. In rest... natura virgina. Plaja are o lungime de aproximativ 14 km si o latime cuprinsa intre 200-600m. Nisipul este extraordinar de fin, nu sunt sparturi de scoici, nu exista pietre. Intrarea in apa este cu nisip, destul de lina. La aproximativ 600 de metrii de intrarea pe plaja, in partea stanga, se afla una din stancile care marginesc aceasta intindere de nisip. Cine va face efortul de a merge prin soare pana sus pe stanca, va fi rasplatit cu vederea unor peisaje de vis: intr-o parte o intindere de nisip, in partea opusa un tarm stancos de care se lovesc cu putere valurile marii. 


Plaja Patara - fara cuvinte...

Daca doriti sa aveti parte de mai multa "intimitate" nu va ramane decat sa va inarmati cu cateva sticle de apa (invelite intr-un prosop se pastreaza destul de reci - eventual cereti la vanzatori sa va dea de la congelatorul de inghetata - in zona au obiceiul de a lasa cateva sticle sa inghete) si sa va departati cateva sute de metrii, poate chiar mai mult. 

Vedere de pe plaja spre Gelemis

Plaja Patara

La intoarcere, am oprit sa vizitam situl arheologic. Se fac lucrari ample de excavatii si restaurare, prin care se incearca sa se scoata la suprafata si se redea frumusetea si complexitatea acestui fost oras martitm si comercial din Lycia antica. Cladirea parlamentului (Bouleuterion) este refacuta si da senzatia ca-si asteapta alesii. Amfiteatrul, recent dezgropat din nisip, strada principala cu coloanele care o strajuiesc (partial intregi), poarta monumentala, sunt cateva din vestigiile care arata incarcatura istorica a acestui loc. Si, nu este doar Patara: in zona mai puteti vizita ruinele cetatilor Xanthos (fosta capitala a Lyciei), Letoon (cu cele trei temple - Leto, Artemis si Apollo), Myra (cunoscuta pentru mormintele sapate in piatra), Cyaneae (locul unde veti intalni nenumarate sarcofage din piatra), Simena (necropola cu sarcofage si mai ales - pentru cei care fac diving - ruinele unui oras scufundat).

Antenele naturii vs. antenele tehnologiei


Plaja cu umbrele si sezlonguri, 
punctul comercial si stanca din capatul estic
Plaja vazuta de pe stanca din capatul estic

Nu plecati inainte de a cumpara de la localnici ulei de masline facut de ei, in gosodarie (nu luati foarte mult, nu are nici un fel de conservanti, nu tine foare mult - cu anii asa cum scrie pe cel din supermarket) si lamai (in luna Iunie - Iulie sau rodii - mai tarziu). 

De remarcat culoarea apei...
Come again...soon

marți, 9 septembrie 2014

Castelul Malmaison - Castelul Joséphinei
























 
Cu toate ca acest castel a fost pentru o buna bucata de vreme resedinta privata a Imparatului Bonaparte, el va ramane cunoscut ca fiind: Castelul Joséphinei. Peste tot, atat in interior cat si in exterior, atat cat poti vedea sau atat cat afli din povestiri... totul vorbeste despre Joséphina... si Napoleon. Dar, sa o luam cu inceputul...


Accesul

Castelul se afla amplasat pe domeniul cu acelasi nume, aflat in vestul Parisului in orasul Rueil-Malmaison, la o distanta de aproximativ 12 Km de centrul Parisului. Pentru turisti, accesul se poate face cu autobuzul 258 care se poate lua de la statia La Defense-Grande Arche (capatul liniei M1). Drumul cu autobuzul dureaza aproximativ 30 de minute, se coboara la statia Le Chateau, va intoarceti aproximativ 50 metrii, traversati si intrati pe strada perpendiculara (oricum, sunt nenumarate indicatoare turistice). Pana la intrarea in castel veti parcurge o alee linistita, aflandu-va deja pe domeniul Malmaison. Pentru cei care sosesc cu masinile personale, in fata intrarii este o parcare fara taxe. Taxa de intrare este de 6,5 Euro pentru adulti si gratuit pentru copii si adolescenti pana in 26 de ani rezidenti UE.



Istoria

Aparent numele, de Malmaison provine de la numele dat unei ascunzatori  folosita de invadatorii normanzi ca baza pentru efectuarea raidurilor  asupra regiunii înconjurătoare. Prima menţionare in scris a acestui "Mala Domus" (casa rea), a fost în 1244. Un conac este menţionată în secolul 14 sub numele de La Malmaison (casa de rău). Resedinta isi schimba aspectul si trece pe la diferiti proprietari, pana cand, in 1771, ajunge in mana lui Jacques Antoine Marie Lemoine, un bancher bogat al regatului. Acesta o vinde Josephinei Bonaparte in data de 21 Aprilie 1799, contra sumei de 325.000 franci. Această achiziţie a fost aprobat de Bonaparte la intoarcerea sa din Egipt. El a angajat doi arhitecti, Percier si Fontaine, sa se ocupe cu restaurarea. 
Dupa divortul de Napoleon, petrecut in 1809, castelul impreuna cu toate colectiile sale, revine Joséphinei, cea care se va ocupa de infrumusetarea lui pana la decesul survenit in 29 Mai 1814. Fiul ei mosteneste castelul, dar incapabil sa-l mentina, il vinde in 1828 bancherului suedez Jonas Hagerman. 
In 1842 regina Christine de Spania cumpara proprietatea pentru ca in 1861 sa o revanda lui Napoleon al III-lea, nepotul Joséphinei. Grav afectat de luptele din timpul razboiului din 1870, castelul este vandut de catre stat in 1877 unui comerciant care nu face decat sa vanda parcele din domeniul parcului. 
Salvarea castelului a avut loc in 1896 cand Daniel Iffla, cunoscut ca Osiris, cumpara proprietatea, renoveaza complet castelul si il doneaza in 1904 statului francez. Domeniul, care in timpul Joséphinei devenise o gradina intinsa pe 70 ha mai avea in 1896 doar 6 ha.




Interiorul castelului

Incaperile aflate la parterul castelului si-au pastrat aspectul autentic, gratie restaurarii decoratiunilor si a mobilierului original. Vestibulul, sala de biliard, sala de sedinte, sala de muzica si sala de masa invita vizitatorii sa retraiasca atmosfera de la Malmaison. La final, camera de consiliu si biblioteca il evoca pe Napoleon, munca si ambitiile lui politice.


La primul etaj, apartamentul lui Napoleon a fost impartit in patru camere care contin colectiile dedicate lui Napoleon si Joséphinei. Printre ele: un serviciu de portelan apartinand Imparatesei, masa Austerlitz si mai ales tabloul " Napoleon trecand Alpii", primul din cele cinci, aproape identice, pictate de David intre 1801 si 1805 (unul la Malmaison, doua la Versailles, unul la Charlottenburg Palace Berlin, unul la Belvedere in Viena). 
Vizita continua cu apartamentele Joséphinei, pastrate in forma originala, incluzand dressing-ul si budoarul.


Etajul II cuprinde camerele destinate rochiilor si accesoriilor Joséphinei si ale ficei Hortense, precum si camerele dedicate copiilor Eugene si Hortense (din prima casnicie a Joséphinei cu Alexandre de Beauharnais).




Parcul

Acoperind acum doar 6 hectare, parcul reflecta pasiunile Joséphinei: statui, mici monumente, rauri si cascade, cedrul de liban (numit Marengo in cinstea bataliei castigate la 1800 de Napoleon) si foarte multi trandafiri.

In linii mari, o destinatie placuta pentru petrecerea unei dupa-amieze.


Chateau de Malmaison, camera Marengo,
pictura 'Napoleon trecand Alpii' 
pictata de David in 1801



Chateau de Malmaison,
sala de muzica



Chateau de Malmaison, sala de muzica, tablou cu sala de muzica



Chateau de Malmaison, parter - sala de masa


Chateau de Malmaison, parter - sala de consiliu


Chateau de Malmaison, etajul I - dormitorul lui Napoleon


Chateau de Malmaison, camera Marengo, masa Austerlitz
 comandata de Napoleon in 1806 in cinstea victoriei de la Austerlitz, 
realizata in manufactura Sevres intre 1808 si 1810


Chateau de Malmaison, etajul I - camera de zi a Joséphinei

Chateau de Malmaison, etajul I - budoarul Joséphinei


Chateau de Malmaison, interiorul pavilionului de vara din parc